Nu este secret pentru nimeni că anumite practici, dacă sunt respectate zi de zi și devin parte a vieții cotidiene, vă mențin într-o stare de sănătate excelentă. Cu siguranță, știți o bună parte din aceste obiceiuri, mai greu este să le respectăm așa cum se cuvine. Iată ce au descoperit savanții de la Spitalul Universitar din Copenhaga.
O echipă condusă de Pernille Hojman de la Spitalul Universitar din Copenhaga, Danemarca, a relatat în Cell Metabolism că ceea ce pornește metabolismul celular - cheia misterului - este ADRENALINA.
Dovezi ample arată că practicarea în mod regulat a exerciţiilor fizice reduc riscul de cancer. În mod similar, cei care au supravieţuit bolii sunt mai puţin predispuşi recidivării în cazul în care practică activităţi fizice după tratament. Toate acestea sugerează că o astfel de activitate declanşează o reacţie în organism, care atacă cumva celulele canceroase, însă detaliile sunt încă neclare.
În ce a constat testul?
Dr. Hojman şi-a început munca testând ideea că exerciţiile fizice au, într-adevăr, efecte anti-tumorale. Ea şi colegii ei au pus câţiva şoareci de laborator să practice activităţi fizice într-un cadru circular, animalele putând să alerge cât de mult vor. Între timp, altor şoareci nu li s-a oferit posibilitatea de a face mişcare în afară de interiorul cuştii lor. Apoi, cercetătorii le-au indus ambelor tipuri de şoareci un anumit tip de cancer. Unii au fost injectaţi cu o substanţă numită dietilnitrozamina, care provoacă cancer la ficat. Alţii, au fost injectaţi sub piele cu celule de melanom, ceea ce a dezvoltat o formă de cancer de piele. Iar alţii au fost injectaţi în coadă cu acelaşi tip de celule, fapt care duce la formarea melanoamelor în plămâni. Rezultatele au fost uimitoare. Deşi toţi şoarecii injectaţi sub piele cu celule de melanom au dezvoltat cancer, tumorile la animalele care au avut acces la exerciţiile din cadrul rotativ au fost cu 61% mai mici după şase săptămâni decât la acei şoareci care nu au făcut mişcare. O reducere similară ca dimensiune (58%) s-a aplicat şi pentru tumorile pulmonare. Iar pentru şoarecii injectaţi cu dietilnitrozamina, doar 31% dintre cei expuşi la cadrele rotative au dezvoltat tumori – faţă de 75% din rata tumorală – dezvoltată la şoarecii lipsiţi de cadru circular.
Pentru ca să înţeleagă de ce exerciţiile fizice au acest efect, Dr. Hojman şi echipa sa au pus sub microscop unele dintre tumorile pe care le-au indus. Ei au descoperit că în tumorile acelor şoareci care au efectuat exerciţii a existat un conţinut mai mare de celule imune decât în tumorile echivalente de la animalele inactive. Mai exact, primele au avut un număr dublu de limfocite T-citotoxice, care ucid celulele deteriorate ale corpului ce nu funcţionează corespunzător sau sunt infectate cu virusuri. Acestea au avut, de asemenea, de cinci ori mai multe celule natural ucigaşe, anumite celule care atrag alte celule ale sistemului imunitar.
Ce s-a întâmplat ulterior?
Având în vedere aceste descoperiri, Dr. Hojman a repetat experimentul, de data aceasta pe şoareci care au fost proiectaţi să fie lipsiți de limfocite T-citotoxice. Din nou, ea a constatat că şoarecii care au acces la cadrul rotativ au avut tumori mai mici. Acest lucru a sugerat că celulele natural ucigaşe, nu şi celulele-T, au fost agenţii responsabili. Un al treilea experiment a confirmat acest lucru. Ea a oferit şoarecilor un anticorp care a eliminat aceste celule, lăsând restul sistemului imun intact. Odată ce au dispărut celulele natural ucigaşe, tumorile tuturor şoarecilor, indiferent dacă au avut posibilitatea sau nu să alerge într-un cadru rotativ, au crescut la aceeaşi dimensiune.
Dr. Hojman ştia din experienţele trecute, că epinefrina, un hormon cunoscut în mod obişnuit sub numele de adrenalină, are potenţialul de a mobiliza celulele natural ucigaşe. Ea ştia, de asemenea, că nivelurile acestui hormon din sânge cresc în timpul perioadelor de efort fizic. Aceasta a făcut-o să se întrebe dacă epinefrina este cea care se află în spatele efectelor exerciţiilor care contracarează cancerul.
Pentru a afla, ea a efectuat un al patrulea experiment, în care şoarecii induşi la apariţia cancerului au fost injectaţi fie cu epinefrină, fie cu soluţie salină. Hormonul s-a comportat bine, reducând creşterea tumorilor cu 61%, la şoarecii care nu au avut acces la exerciţiile din roată. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost la fel de impresionant că reducerea de 74% pe care echipa a observat-o la şoarecii care au efectuat exerciţii în mod regulat. Au ajuns la concluzia că a fost altceva implicat. Şi au găsit-o – INTERLEUKINA-6
Nivelurile acestei molecule se reduc în timpul exerciţiilor şi, de asemenea, ajută celulele imune să fie dirijate către tumori. Atunci când Dr. Hojman şi colegii săi au expus şoarecii sedentari atât la epinefrină, cât şi la interleukină-6, sistemul imunitar al rozătoarelor au atacat tumorile din trupurile lor la fel de eficient ca şi în cazul acelor animale care au fost supuse în mod regulat exerciţiilor din cadrul rotativ.
Descoperirile lui Dr. Hojman sugerează că epinefrina şi interleukina-6 ar putea fi folosite că medicamente antitumorale. Ea nu propune ca acestea să fie un substituent pentru exerciţiile fizice la acele persoane care pur şi simplu sunt leneşe – mai ales că exerciţiile fizice aduc beneficii dincolo de reducerea oncogenezei. Însă persoanele care sunt prea în vârstă sau prea bolnave pentru a fi active ar putea, prin urmare, să beneficieze de exerciţiile împotriva cancerului fără a fi nevoite să transpire.