Abuzul sexual este una dintre cele mai nefericite experiențe prin care poate trece un copil. Reabilitarea după această experiență este extrem de complicată și anevoioasă, dar orice părinte trebuie să știe cum să prevină un abuz, dar şi cum să-şi susțină copilul care a trăit așa ceva.
Părinţii copiilor care au fost abuzaţi sexual de multe ori doresc să-şi împărtăşească experienţa, astfel încât alţi părinţi să înveţe și să-şi protejeze copiii.
Aceşti părinţi sunt copleşiţi de vinovăţie, dar într-o lume în care educaţia de prevenire a abuzului faţă de copil primeşte atât de puţină atenţie şi finanţare - majoritatea părinţilor nu au posibilitatea de a fi informaţi corect. Există un anumit sentiment de şoc şi furie atunci când aceşti părinţi află cât de mulţi copii sunt abuzaţi sexual și cît de puţin se face pentru a preveni astfel de cazuri.
Citiți, în continuare, 9 lecţii dure pe care fiecare părinte le poate învăţa pentru a proteja copiii de abuzul sexual:
1. Discutaţi despre siguranţa corpului
Mulţi părinţi cred că este inutil să înveţe sau să vorbească cu copiii lor despre abuzul sexual la o vârstă fragedă sau se simt intimidaţi de această idee. Dar realitatea este că mulţi copii sunt abuzaţi chiar înainte de a începe frecventarea grădiniței (vă amintesc cazul Vladei)
Când este un moment bun pentru a începe să vorbim despre asta? Specialiștii spun că chiar din timpul sarcinii. Discutaţi cu soţul sau partenerul şi cu membrii familiei despre această problemă. Îmbrăţişările forţate în familie, folosirea denumirilor inventate pentru organele genitale sau gândul că este "imposibil" ca abuzul să se întâmple în familie nu vă vor ajuta în promovarea discuțiilor pe această temă. Copiii sunt cel mai bine protejaţi atunci când sunt înconjuraţi de adulţi, care sunt educaţi în acest subiect, vigilenţi şi pregătiţi să ia măsurile potrivite.
2. Utilizarea cuvintelor amuzante este o problemă
Potrivit psihologilor, organele genitale sunt practic singurele părţi ale corpului uman pe care oamenii intenţionat evită să le numească cu noţiunile lor reale. Acest fapt este confuz şi poate face că organele genitale să pară amuzante. Dar aceste cuvinte fac ca sensul adevărat al acestor părţi ale corpului să se piardă. Astfel, dacă copilul va avea nevoie vreodată să comunice cu dumneavoastră sau oricine altcineva că cineva i-a atins "floricica", în loc de vulvă sau vagin, un adult grijuliu ar putea rata sensul adevărat.
3. Copilul trebuie să înțeleagă că abuzul poate veni chiar și din partea membrilor familiei
De cele mai multe, nu vrem să ne gândim sau să bănuim că copilul ar putea fi abuzat sexual de un membru al familiei sau de o altă persoană de încredere. Realitatea este că numai 5% din abuzul sexual asupra copiilor implică străini. Avem nevoie să spunem direct copiilor noştri că nimeni - inclusiv noi, fraţii lor, prietenii lor, bunicii lor, bonele, profesorii, chiar şi medicul lor nu ar trebui să atingă, să se uite, sau să le prezinte propriile lor organe intime. Explicaţi excepţiile (modificările de scutec, baie - până cînd sunt destul de mari să o facă singuri, examenele fizice în prezenţa unui părinte pentru a se asigura că doctorul respectă intimitatea lor) pentru ca copilul să poată diferenția normalitatea de abuz.
Vigilența este necesară. 40% din cazurile de abuz sunt comise de fraţii mai mari / mai puternici şi colegii copiilor.
!!!
Nu trebuie să clasificați persoanele care ar putea abuza copiii drept rele. Acest lucru ar putea crea confuzie - cei mai mulţi infractori sunt cunoscuţi, de încredere şi de multe ori iubiţi de copil, care nu percepe aceste persoane drept rele. Ei sunt mai puţin pregătiţi să aştepte acest comportament de la cineva cunoscut şi poate face dificil pentru ei să scape sau să spună cuiva despre cele întâmplate.
4. Abuzul poate să nu creeze durere fizică
Părinţii le spun adesea copiiilor "Dacă cineva te răneşte, spune-mi."
Copiii asociază durerea cu abuzul. Dar, abuzul sexual de multe ori nu doare. Copiii care nu sunt educaţi că atunci când părţile private sunt atinse ei se pot simţi bine – pot deveni confuzi, jenaţi şi ruşinaţi. Dar, cel mai rău dintre toate - ei nu pot spune, pentru că nu-şi dau seama că e un abuz.
Aşa că, spuneţi-le pur şi simplu - ei se pot simţi bine cînd le sunt atinse părţile intime, dar numai ei înşişi ar trebui să le atingă. Nu lăsaţi ignoranţa lor să fie folosită împotriva lor.
5. Spuneți-i copilului cum să reacționeze în situații nepotrivite
Multe persoane promovează tehnica de apărare pentru copii "ţipă şi spune". Deşi ar fi bine ca toţi copiii să strige cât mai repede cînd se întâmplă ceva nepotrivit - noi trăim într-o lume în care copiii sunt învăţaţi să nu strige şi să fie respectuoşi faţă de cei mai mari. Cei mai mulţi copii nu se gîndesc să ţipe la bunicii lor, antrenorul lor, tutorele lor etc. Deci da, spuneţi-le copiilor că au dreptul să strige, dar, de asemenea, au opţiunea să plece pur şi simplu. Pot să inventeze o scuză, că ei trebuie să meargă la baie, sau că se simt rău. Nu contează cum încearcă să scape.
Copiii nu ar trebui să se simtă vinovaţi pentru că le era prea frică să scape. Aceasta este de fapt modul în care sunt violaţi mulţi adulţi - de frică şi şoc pentru că o persoană în care au avut încredere se transformă în abuzator.
6. Și părinții trebuie educați despre abuz
Multe programe educaţionale au promovat siguranţa copiilor şi au pus responsabilitatea asupra copiilor, fie să se protejeze sau să spună cuiva. Dar, studiile au furnizat o multitudine de informaţii cu privire la modul în care părinţii pot identifica posibilele semne de avertizare a agresorilor, simptome de abuz la copii. Cea mai importantă lecție este reducerea la minim a contactului 1: 1 între copil şi copiii mai mari sau adulţi.
Educarea copilul despre abuz este necesară. Dar la fel de necesară este educarea noastră şi a celorlalţi adulţi din viața copilului.
7. Nu vă bazați pe personalul din instituțiile educative că vor preveni abuzul
În cazul în care copilul merge la o şcoală sau este implicat într-un program de tineret - nu presupuneţi că acestea au formate protocoale pentru prevenirea, detectarea şi raportarea abuzului. Nu vă bazați pe faptul că ei menţin condiţii de siguranţă pentru copii. Comunicați intensiv cu copilul. Dacă acesta nu vă spune direct despre un abuz, nu înseamnă neapărat că acesta nu are loc.
8. Nu vă rușinați să vorbiți despre abuz
Abuzul trebuie să fie raportat. Dar aceasta nu înseamnă că infractorul va fi şi condamnat. Abuzul sexual asupra copiilor este adesea o crimă cu foarte puţină dovezi fizice. Mărturia unui copil este adesea singură probă şi în funcţie de vârstă copilului sau părintelui, copilul poate să nu fie crezut.
9. Fiți pregătit pentru o lipsă de sprijin din partea societății
Oamenii nu doresc să accepte faptul că abuzul sexual asupra copiilor poate fi şi este comis de persoanele respectate şi simpatice. Negarea este o forţa puternică folosită pentru a proteja ego-ul uman. Nimeni nu vrea să accepte că le place un infractor sexual. Vrem să credem că am putea identifica şi evita astfel de oameni, dar asta nu e întotdeauna posibil. Trebuie să acceptăm propria noastră vulnerabilitate şi să ne pregătim mintal că ar fi cel mai probabil ca cineva în care avem încredere să o încalce.
Aproape fiecare supravieţuitor al abuzului şi-a exprimat durerea în a fi respins de către familia sa care a refuzat să îi creadă sau au crezut, dar s-au supărat pe ei pentru că au raportat şi au vorbit. Este slăbiciunea şi greşeala lor şi vor proteja iluzia realităţii.
În concluzie, creaţi-vă o relaţie specială cu proprii copii, încurajaţi-i să vă vorbească absolut tot ce li se întâmplă, faceţi din acest lucru un obicei sănătos, credeţi întotdeauna în tot ce vă zice copilul şi nu le puneţi la îndoială veridicitatea cuvintelor lui. Totodată, străduiţi-vă să-i oferiţi un mediu sănătos în care să crească armonios, cu oameni de încredere în jur. Ştiu că e dificil acest lucru, nu-i putem supraveghea în orice clipă, dar siguranţa copiilor noştri e mai presus de orice!