021 May 2018

Ştiţi despre Dieta Mirimanova sau altfel zis, Dieta Minus 60? Aflaţi-i principiile, dar şi rezultatele!

Diete

by Maria Marian

Dieta Minus 60 a luat cu asalt întregul internet, fiind una dintre cele mai populare diete aplicate de femeile din spațiul post-sovietic. De ce post-sovietic?

Pentru că autoarea acestei diete este Ecaterina Mirimanova, o doamnă din Rusia care cu ajutorul acestei alimentații a slăbit 60 de kilograme (de aici și numele dietei – Minus 60 sau Mirimanova).

Dieta are câteva reguli, dar este, în general, destul de permisivă.

Iată ce am aflat despre principalele reguli ale dietei Mirimanova:

  1. Ascultați-vă organismul. Controlați poftele nestăvilite.
  2. Revizuiți obiceiurile dumneavoastră alimentare. Dacă nu vă imaginați cina fără o cutie de ciocolate, începeți să consumați dulciurile dimineața, scăzând treptat cantitatea acestora. Ulterior, înlocuiți-le cu fructe uscate sau ciocolata neagră.
  3. Luați cina cel târziu cu câteva ore înainte de somn. După cină, consumați doar apă sau ceai neîndulcit.
  4. Aveți dreptul să vă satisfaceți poftele alimentare până la ora 12.00 ziua. Produsele ce de regulă îngrașă pot fi consumate doar dimineața. Aceste produse includ copturile, făinoasele, chiar mâncărurile grase, produse de patiserie, dulciuri, fructe de orice fel, semințe și orice alte mâncăruri.

           5. Prânzul trebuie să fie sățios și ”corect”. Acesta va fi consumat între orele 12-15.00.

Produsele vor fi pregătite prin coacere, fierbere, la abur sau vor fi consumate crude.

  • Din fructe se permit 1-2 mere, citrice, câteva prune, câteva bucăți de pepene verde, ananas, prune uscate sau avocado.
  • Legumele și boboasele pot fi consumate, cu excepția porumbului și mazărei conservate.
  • Puteți consuma orice tip de carne sub formă de: piftie, pește, produse de mare, grătar. Sunt permise și ouăle.
  • Cerealele vor fi fierte doar pe apă, iar dacă le preferați cu lapte, îl veți adăuga la cerealele fierte deja. Este permis orezul alb (rar), hrișca, pasta integrală, făină de porumb și cuscus (o dată în săptămână).
  • Lactatele vor fi cu un procent de grăsime cât mai mic, până în 4%. Cașcavalul nu are limite de grăsime. Lactatele vor fi consumate fără adaosuri de zahăr.
  • Băuturile sunt limitate la: ceai, cafea, vin roșu sec, suc fresh, lactate și apă.
  • Combinațiile dintre produse exclud combinarea cărnii și a peștelui cu pastele, cartofii, porumbul, boboasele și pâinea.

  1. Cina va fi consumată, de dorit, până la orele 18.00. Vi se propun câteva combinații stricte de produse, bazate pe regimul disociat. Puteți alege câte o combinație în fiecare seara, pentru a evita monotonia. Produsele vor fi pregătite fără grăsime. Nu trebuie să mâncați tot ce este menționat în fiecare opțiune.
  • Combinația 1 – fructe și lactate: consumați portocale, mere, ananas, kiwi, prune sau pepene verde cu lactate (cu excepția cașcavalului sau a iaurtului cu diferite adaosuri)
  • Combinația 2 – legume și lactate: orice legume, cu excepția cartofului, mazărei, ciupercilor, bostanului, vinetelor, avocado, boboaselor și a porumbului. Din lactate, sunt permise toate, dar nu și cașcavalul și iaurturile cu adaosuri.
  • Combinația 3 – carne: orice tip de carne, cu excepția mezelurilor și șuncii. Pește proaspăt și produse de mare. Ouă. Piftie. Nu combinați nici aceste produse între ele.
  • Combinația 4 – cereale și legume: hrișcă, orez sălbatic și orice tip de legume, cu excepția celor enumerate în Combinația 2.
  • Combinația 5 – fructe și cereale: sunt permise fructele din Combinația 1, cu orez sălbatic sau hrișcă.
  • Combinația 6 – fructe și legume: consumați doar fructele și legumele permise la cină.
  • Combinația 7 – lactate și pesmeți: se permit produse lactate, cu excepția iaurturilor cu adaosuri. Puteți consuma 50 grame de cașcaval și pesmeți.
  • Băuturile sunt limitate în funție de combinația aleasă. Dacă ați ales una ce include lactatele, puteți bea și lactate. Dacă combinația aleasă nu implică lactatele, limitați-vă la suc fresh din fructele permise, ceai, cafea sau vin roșu sec.

Din câte observați, dieta Minus 60 este destul de permisivă. Cel mai important este că sentimentul de frustrare creat de neconsumarea mâncărurilor preferate este exclus. Puteți mânca orice până la ora 12.00 Astfel, dieta Mirimanova este un mod de viață și nu o dietă super-rapidă, dar și dăunătoare. Efectul Yo-Yo (când kilogramele pierdute în timp rapid se întorc la fel de rapid) este la fel exclus. Iar dumneavoastră vă puteți bucura de un corp frumos, fără să renunțați la plăcerile alimentare.

Apropo!

Consultanții în alăptare susțin că această dietă este permisă și în timpul alăptării. Dacă alăptați și decideți să o urmați, urmăriți atent reacțiile corpului dumneavoastră. Dacă observați o schimbare negativă în procesul alăptării, reveniți la alimentația dumneavoastră obișnuită. Veți reveni la ea mai tîrziu. Cea mai importantă acum este alăptarea copilului!