026 Dec 2019

Mihai STRATULAT: Iată la ce trebuie să se îngrijoreze REALMENTE părinții în caz de viroze! Febra NU este motiv de a apela 903!

Sănătatea copilului mic

by Maria Marian

Toamna este cu adevărat sezonul VIROZELOR și a infecțiilor respiratorii. Copiii fac frecvent febră, tuse, nas înfundat, dureri de gât, angine și diverse alte forme ale infecțiilor respiratorii și complicații ale acestora. Medicul neonatolog pediatru – MIHAI STRATULAT – ne oferă cele mai bune sugestii cum să ne comportăm în virozele suferite de copii și când, REALMENTE, solicităm serviciul de urgență 903. 

Infecțiile respiratorii sunt cele care dau părinților cea mai mare bătaie de cap în perioada de toamnă-iarnă. Potrivit lui Mihai Stratulat, una din cele mai mari greșeli pe care le fac părinții este că foarte des intră în panică, cheamă serviciul de urgență și ajung să fie internați în spital. Febra care apare seara  sau chiar în toiul nopții NU este motiv de a apela 903de îndată. ca măsură de prim ajutor, întîi se administrează PARACETAMOL sau IBUPROFEN după doza ce corespunde vârstei micuțului,  apoi se iau următoarele măsuri:

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE FEBRĂ

1. Se dezbracă copilul de vestimentația care îî ține de cald până rămâne îmbrăcat foarte sumar (maiou și slipi)

2. Mergem cu copilul într-o cameră mai răcoroasă

3. Îi facem masaj la piciorușe și mâini FĂRĂ absolut nimic lichide (prin masare ușoară,. stimulăm circulația sangvină de la nivelul extremităților ca corpul copilului să elimine mai ușor căldura)

4. Cu un prosop curat și înmuiat în apă relativ rece se fac comprese pe cap sau subraț. Apa - cu două grade mai rece decât temperatura corpului copilului

5. Dacă vedem că febra se menține, FACEM DUȘ cu copilul. Îl punem sub un jet de apă în baie sau cădiță, aveți grijă doar ca temperatura apei să fie cu 1-2 grade mai mică decât temperatura corpului copilului.

6. Se așteaptă ca febra să scadă realizând măcar câteva din aceste metode. S-ar putea ca aceasta să scadă chiar și după o oră de la administrarea antipireticelor.  

Odată ce am reușit să scadem febra, așteptăm până dimineață, apoi solicităm ajutorul medicului de familie sau a pediatrului. 

Între părinți s-a mai creat un MIT potrivit căruia CU CÂT MAI MIC ESTE COPILUL, CU ATÂT MAI GREU SUPORTĂ O INFECȚIE RESPIRATORIE. Din acest motiv, copilașii de vârstă mică ajung să fie internați chiar și la primul episod de febră cauzată de o viroză. 

 SEMNAL DE ALARMĂ NECESAR DE ȘTIUT DE PĂRINȚI

Orice părinte trebuie să cunoască obligatoriu: dacă de seara și până dimineața febra nu a scăzut decât puțin și reacționează slab la antipiretice, apelați la o instituție medicală pentru ANALIZE DE SÂNGE ȘI URINĂ. 

Potrivit lui Stratulat, internarea este cu adevărat importantă atunci când copilul are febra foarte înaltă, iar părinții reușesc să o scadă cu metode tradiționale și preparate antipiretice până la 38 de grade și atât. Dacă însă reușim să îi scadem febra, iar între episoadele de febră ridicată copilul este vesel, jucăuș, cooperant, de parcă nu ar avea nimic, aceste este un semn BUN și doar trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare până vor trece acele 2-3 zile cu febră caracteristice unor viroze. 

TUSELE USCATE ȘI UMEDE, MOTIV DE ÎNGRIJORARE? 

Da, este o îngrijorare firească a părinților. Bronșita simplă apare inițial cu tuse uscată și mai rară, ca mai apoi să devină tuse umedă.

Un alt tip de tuse ar fi cea lătrătoare sau așa-numita în popor, tusea "ca din butoi".  În acest caz, ESTE ABSOLUT OBLIGATORIE ADRESAREA LA MEDIC. 

CE SE FACE ÎN CAZ DE TUSE?

În condiții casnice, părinții trebuie să opteze, inițial, la apariția primelor tuse, pentru INHALAȚII CU SOLUȚIE SALINĂ sau cu ANTIINFLAMATOARE. În cazul tusei umede, se recomandă a se face inhalații copilului cu soluții saline de 2.5-3% din farmacii sau puteți Dvs. prepara în condiții de casă: dizolvați jumătate de lingură de sare în 100 ml de apă. Inhalația se va face de trei ori pe zi, pentru 5-10 minute timp de șapte zile. Când vedeți că aceste inhalații nu îmbunătățesc tusea sau, din contra, se agravează, atunci mergem la spital.

Un lucru important în cazul virozelor este UMIDITATEA in încăpere. O umiditate corespunzătoare îl va ajuta pe copil să treacă mai ușor peste stările de rău cauzate de viroză, iar preparatele IMUNOSTIMULATOARE indicate frecvent în infecții respiratorii ar trebui EVITATE.