027 Dec 2019

Nu ştiţi cum să vă tundeţi? Stiliştii vin cu recomandări pentru 2016

Tendințe

by Maria Marian

Ce fac femeile când simt nevoia unei schimbări în viață? Corect, merg la coafor. Renunțând la câțiva centimetri din lungimea părului pare a fi, pentru multe dintre noi, un adevărat act de eroism. Și, dacă tot v-ați înarmat cu suficient curaj și ați hotărât să faceți o schimbare de look, nu ar fi rău să trageți cu ureche la ceea ce spun specialiștii despre tunsorile în vogă din acest an. 

Odată cu instalarea primăverii apare și dorința nestăpânită de a reâmprospăta ceva și în imaginea noastră. Iar atunci când ne gândim la un lou look, primul lucru care ne vine în minte este o nouă culoare la păr sau, de ce nu, o nouă tunsoare. Dacă tot nu mai purtăm căciuli, ar trebui să dăm o mai mare valoare podoabei noastre capilare și să optăm pentru o frezură trendy. Care sunt acestea ne spun stiliștii.

1. Tunsori pentru păr scurt

Pot fi și casual, și elegante, și stil sport, și moderne...cert este faptul că tunsorile scurte sunt confortabile și se potrivesc oricărei femei, dacă își alege corect forma. Cu o astfel de tunsoare, diminețile nu vor mai fi un calvar, tot de ce veți avea nevoie va fi șamponul, un feon și o perie, atât. În acest an, catwalk-urile au fost inundate de modele cu păr scurt, ceea ce înseamnă că marii creatori de modă ne îndeamnă să fim mai curajoase în acest sens și să renunțăm la părul lung, dacă ne dorim o schimbare majoră.

2. Celebra tunsoare bob

Nici de această dată femeile nu sunt pregătite să renunțe la această frezură.  Tunsoarea bob se adaptează ușor în funcție de stilul pe care-l preferă doamna sau domnișoara. Naturalețea e prioritară și în acest caz, stiliștii nu recomandă aranjările cuminți ale firelor de păr, din contra, pun accent pe neglijența lor, lăsându-le în „bătaia vântului”. Bobul mai are avantajul că poate fi accesorizat foarte simplu și drăguț.

3. Tunsori nonconformiste

Designerii moderni dintotdeauna au îndrăgit senzațiile tari, inclusiv în materie de coafuri. Așadar, 2016 este declarat anul experimentelor. Curajoase pot încerca diverse frezuri, utilizând și aparatul de ras, își pot decolora părul până la blondul platinat sau până la cel cenușiu, pot opta pentru moduri de aranjare inedite, diverse linii și produse de styling.

4. Tunsori cu breton

Bretonul niciodată nu a fost pe placul tuturor și nici nu s-a potrivit oricui, dar nici în acest an nu dispare din topul tendințelor, întrucât există tunsori pentru care bretonul este pur și simplu indispensabil. Noul sezon a venit cu diverse linii și forme de breton, astfel nu vă descurajați dacă v-a ieșit prea scurt sau asimetric, moda le admite și pe acesta.