027 Dec 2019

7 obiceiuri din patul cuplurilor fericite

Recomandări

by Maria Marian

Sexul, pentru o relație fericită, e la fel ca tortul pentru orice sărbătoare, absolut necesar. Este ceea ce faci cu partenereul de viață și nu faci asta cu nimeni altcineva, deci e ceea ce face diferența. Experții împărtășesc rutina din dormitorul cuplurilor fericite, oferind exemple demne de urmat, dacă pretindem că avem o relație complexă. 

  1. Ei cred în senzualitatea lor. Unul dintre cele mai importante obiceiuri pe care le au cuplurile fericite este asumarea faptului că ei sunt cei care stârnesc poftele partenerului, că sunt în măsură să readucă cheful pentru o partidă de amor prin simpla apariție. „Senzualitatea consolidează interesul sexual reciproc”, a declarat psihologul, Ursula Ofman, care susține că aceasta este esențială, întrucât a observat, din experiența sa, cât de des femile neglijează acest aspect. Este absolut greșit să gândim că toți bărbații își doresc un singur lucru – să ajungă în pat, indiferent de circumstanțe. Trebuie să realizăm că gândurile lor, instinctele și reacțiile sunt activate, în mod specific, de către noi, femeile.
  2. Ei cred în puterea lucrurilor mărunte. Cuplurile fericite știu că nu este nevoie de producție de amploare pentru a menține atmosfera fierbinte. Un simplu mesaj cu textul „Mi-e dor de tine”, expediat în timp ce partenerul sau partenera e la serviciu, îi poate marca întreaga zi. Iar un mesaj cu tentă sexuală, în care îi comunici cât de mult îl vrei, vă poate scuti de preludiul de diseară.
  3. Ei se concentrează pe lucruri pozitive. Perechile fericite fac abstracție de la critică și obiceiuri deranjante, făcând haz de fiecare situație penibilă în care au nimerit. Ei vorbesc mai des despre ce apreciază la jumătatea sa, nu despre faptul că s-au plictisit să strângă ciorapii de pe jos sau despre faptul că trebuie să o aștepte de fiecare dată înainte de a ieși din casă. Psihologii susțin că la fel e și în cazul relațiilor sexuale, trebuie să le spuneți partenerilor ce v-a plăcut în timpul actului, astfel vă veți face partidele de dragoste și mai fierbinți.
  4. Ei își fac timp pentru sex. Dacă prima perioadă de relație a rămas doar o amintire, atunci când erați ahtiați după partidele de sex, asemeni iepurașilor, ar trebui să vă revizuiți lista priorităților. Oamenii sunt de părerea că sexul trebuie să vină natural. Absolut corect. Însă programul încărcat de la lucru, activitățile casnice și alte griji și oboseli cronice ne pun biețe în roate. Dacă aveți nevoie să vă programați orele intime, nu aveți decât s-o faceți. Atrageți atenția la cât de mult sex are nevoie fiecare dintre voi pentru a păstra conexiunea din interiorul cuplului și respectați-vă „agenda”.
  5. Ei își rezervă timp pentru fantezii. Fie că împărtășesc toate visurile lor erotice cu scopul de a experimenta ulterior sau doar pentru a lăsa mintea să se elibereze de gânduri, cert este faptul că membrii unui cuplu libertin nu ar trebui să se intimideze de produsul imaginației lor, aceștia au nevoie să rătăcească printre vise și să afle despre pasiunile celuilalt.
  6. Ei nu își asumă prea multă responsabilitate. Da, ar fi ideal dacă fiecare act sexual ar arăta ca o scenă desprinsă din filmele romantice: să vă rupeți hainele de pe voi din pasiune, să arătați uimitor atunci când sunteți în plin proces și să atingeți multiple orgasme. Sexul, în realitate, poate arăta mult mai caraghios, și e normal să se întâmple astfel. „Cuplurile fericite nu se așteaptă ca sexul să iasă spectaculos de fiecare dată”, susține psihologul Ofman, „acesta nu este un sport de performanță. E o experiență conștientă. Dacă vă veți strădui de fiecare dată ca lucrurile să ajungă cât mai aproape de perfecțiune, sa-r putea să vă treziți în cealaltă extremă, mai ales în cazul persoanelor care o fac rar.” Deci, important e să nu încercați să imitați perfecțiunea, dar să rămâneți naturali și să vă relaxați pentru ca lucrurile să decurgă de la sine.
  7. Ei fac sex din plăcere. Dacă preferi să urmărești un meci de fotbal sau să-ți faci o mască de păr în locul unei partide de sex, dar oricum o veți face, aceasta se va simți și se va răsfrânge asupra satisfacției. „Nimic nu este mai lipsit de sens decât percepția că cineva trebuie să se aventureze într-o partidă de amor din simpla nevoie a partenerului sau din obligație”, susține Ofman. „Gândidu-vă la ceea ce vă aduce plăcere și la ceea ce este erotic pentru voi înșivă, ci nu pentru partenerul din pat, veți descoperi adevărata latura a actului, iar șansele de a vă alege cu o experiență sexuală bună vor crește nemijlocit”, a mai adăugat specialistul.

Așadar, e timpul să spuneți „Nu!” rutinei și să dați un nou ton relației dumneavoastră!