011 Feb 2020

MICI, dar extrem de NECESARE! Iată ce trebuie să mai cunoaşteţi despre OVARE!

Sănătatea sexuală a femeii

by Maria Marian

S-ar putea să nu acordați prea multă atenție OVARELOR, cu excepția cazului în care încercați să rămâneți însărcinată. Chiar dacă nu vă gândiți prea mult la ele, aceste organe de dimensiunea unei nuci joacă un rol imens în viața de fiecare zi. Potrivit doctorului obstetrician-ginecolog de la Yale School of Medicine, Mary Jane Minkin,  ovarele sunt unele dintre organele noastre cele mai importante, deoarece, datorită lor, putem da naştere copiilor. Iată ce ar mai trebui să cunoaşteți despre "cei mai buni prieteni ai reproducerii". 

1. Ovarele produc un întreg "LOT" de hormoni

Ovarele secretă estrogen și progesteron. Acești doi hormoni sunt responsabili pentru dezvoltarea corpului feminin la pubertate (apariția menstruației și mărirea șoldurilor). Estrogenul și progesteronul, de asemenea, pregătesc uterul pentru o eventuală sarcină, iar dacă nu sunt produși în cantități suficiente, pot crea probleme în încercarea de a rămâne însărcinată. Mai mult, ovarele aprovizionează organismul cu testosteron (deși în cantități mai mici decât de estrogen), care este responsabil de creșterea libidoului sexual.

 

2. Ovarele își schimbă dimensiunile

Spre deosebire de alte organe interne, ovarele nu sunt statice în dimensiune, acestea își modifică mărimea atât în perioada de ovulație, cât și pe parcursul vieții. În fiecare lună, aceste "centrale" reproductive (care măsoară de la trei până la cinci centimetri în lungime), în mod normal, vor elibera câte un ovul. „Odată cu ovulația și formarea probabilă a unui chist mic, ovarele pot crește un pic în dimensiune" - spune Alyssa Dweck, profesor asistent de obstetrică și ginecologie de la Mount Sinai School of Medicine.

Dar acest lucru e temporar. Aceste mici modificări se opresc atunci când femeile intră în menopauză. Odată ce ovarele merg oficial la „pensie”, ele se vor "usca" literalmente.

3. Ovarele se pot „stresa”

„Ovulația este cu siguranță afectată de stres" - spune doctorul Dweck. Atunci când corpul se află sub presiune, atunci când avem parte de schimbări majore în viața noastră, de exemplu: mutarea la colegiu, o schimbare fizică bruscă, pierderea în greutate. În astfel de cazuri, ovarele vor opri eliberarea de ovule. "Pur și simplu acesta este modul în care natura previne apariția unei sarcinii în timpul perioadelor de stres", mai declară doctorul Dweck.

4. Ovarele şi funcția lor ar putea fi cauza acneei

Din moment ce ovarele joacă un rol important în echilibrul hormonal, ele pot sta în spatele problemelor legate de acnee.

„În anumite condiții, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice, echilibrul hormonal de estrogen, progesteron şi testosteron se strică”, afirmă doctorul Dweck. „Simptomele ce indică testosteron în exces sunt: acneea, creșterea părului în locuri tipic masculine, dar și fluctuații de greutate. În asemenea situații, consultul unui medic este esențial pentru depistarea şi rezolvarea problemei.

 

5. Ovarele şi pilulele contraceptive

Potrivit Asociației Americane Împotriva Cancerului (American Cancer Society) pilulele contraceptive pot reduce riscul de îmbolnăvire cu cancer ovarian, chiar şi de la câteva luni de la începerea tratamentului cu pastile hormonale. Mai mult, pilula joacă un rol semnificativ în diminuarea riscului la femeile care sunt predispuse să facă cancer ovarian. Pastilele contraceptive reduc riscul apariției cancerului cu până la 50 la sută, conform unor anumite studii.