015 Jan 2018

Plecaţi la mare şi s-ar putea să vă apară menstruaţia? Ştiaţi că-i puteţi întârzia apariția cu până la 14 zile? Iată părerea unui obstetrician-ginecolog din Moldova!

Sănătatea sexuală a femeii

by Maria Marian

Vreți să plecaţi în curînd în vacanţă, dar trebuie să vă vină menstruaţia? Cum puteţi să întârziaţi acest eveniment, ca să vă simţiţi bine la plajă şi să nu aveţi aceste griji? Medicii zic că este posibil!

Amânarea momentului apariţiei menstruaţiei: cum e posibil?

Metodele care pot fi aplicate sunt absolut reale, testate de medicina tradiţională şi confirmate că nu afectează negativ asupra sănătăţii. Important este ca totul să se facă sub evidenţa strictă a unui medic ginecolog.  

Cum se face?

Important lucru este să vă adresaţi după ajutor din timp, astfel încât medicul să aibă cel puţin 10 zile la dispoziţie pînă ar fi trebuit să apară menstruaţie.

Ghenadie Bou, medic obstetrician-ginecolog susţine că este obligatoriu de efectuat:

 - o ecografie a bazinului mic

 - un control ginecologic standart

În urma efectuării acestor teste, medicul va depista dacă nu există vreo contraindicaţii pentru a face o astfel de amânare.

Următoarea etapă: Se prescrie un progesteron sintetic (ales individual) sub formă de pastile, pe care femeia începe să îl primească cu cîteva zile pînă la apariţia menstruaţiei şi continuă administrarea pe toată perioada cît se află la odihnă. Doza de progesteron sintetic este mică. Astfel de preparate se prescriu deseori femeilor care alăptează cu scop contraceptiv, fiind inofensiv pentru bebeluş şi mamă.

Ce se întâmplă în organism?

În organism are loc o pauză hormonală, astfel că se suspendează, pe o perioadă scurtă, schimbările progresive a unui fon hormonal fiziologic. Perioada de amînare a menstruaţiei nu trebuie să depăşească 14 zile. După 3-4 zile de încetare a administrării pastilelor hormonale, apare menstruaţia, care nu necesită intervenţii suplimentare. După terminarea menstruaţiei, ar fi bine să reveniţi la medicul ginecolog pentru un nou control clasic.

Odată ce purcedeţi la amînarea menstruaţiei, fiţi gata ca graficul menstrual să se schimbe, însă această deviere cu timpul poate dispărea.

Totodată, în perioada cînd luaţi pastilele hormonale, activitatea sexuală este permisă, În plus, primirea acestor pastile are o acţiune suplimentară ca contraceptive, însă nu garantează 100% evitarea unei sarcini, deci nu vă bazaţi pe acest efect.

  Ce fac dacă iau deja anticoncepţionale?

În cazul femeilor care deja iau preparate contraceptive, deseori medicii recomandă să nu se stopeze ritmul de primire a pastilelor (21 la număr), dar să se prelungească consumarea lor încă pentru două săptămîni. Această decizie nu trebuia luată fără consultaţia unui medic ginecolog, pentru că în unele cazuri doar medicul poate alege un alt fel de contraceptive, sau poate dubla doza. Fiecare situaţie este individuală.

Ce fac dacă am sterilet?

În cazul persoanelor care au sterilet (contraceptiv intrauterin), dacă nu sunt contraindicaţii, se va aplica acelaşi tratament. Totodată, este bine să ştiţi că, la odihnă, femeile cu sterilet sunt supuse riscului de a căpăta o infecţie urogenitală mai mare decât cele ce nu poartă asemenea dispozitiv. Asta deoarece steriletul este un corp străin în uter, iar microbii, mai ales dacă vă aflaţi în altă zonă decât cea obişnuită (unde se află alte grupe de microorganisme), poate provoca un proces inflamatoriu al organelor bazinul mic.

Ce alte infecţii pot căpăta la mare?

Alte riscuri cu care vă puteţi confrunta dacă mergeţi la mare, sunt infecțiile la nivelul bazinului mic. Este important să ţineţi cont de faptul că fiecare femeie trăieşte într-o zonă specifică ei şi este înconjurată de un anumit mediu de microorganisme care devine obişnuit. Atunci cînd acest mediu se schimbă şi în jurul ei apar alte specii de microbi, imunitatea proprie nu este specifică pentru aceşti microbi. Din această cauză, femeile se pot întoarce de la odihnă cu candidoză sau procese inflamatorii vaginale.

Cum mă protejez de infecţii vaginale?

Medicii recomandă ca femeile să folosească în vacanţă aceleaşi produse igienice folosite acasă, pentru a preveni infecţiile vaginale. O eventuală infecţie mai poate fi prevenită prin utilizarea unor produse pentru igienă intimă care conţin proprietăţi specifice de prevenire a acestor infecţii (aceste produse se vînd doar în farmacii).

Semnele care ar trebui să vă alarmeze în cazul în care suspectaţi o infecţie vaginală sunt:

•          secreţiile vaginale anormale (de culoare galben, verde);

•          disconfort la nivel vaginal;

•          dureri;

•          usturime la urinare.

Dacă aţi observat aceste simptome, procuraţi din farmacii soluţii de romaniţă/muşeţel sau soluţii intime antiseptice şi folosiţi-le cât sunteţi în vacanţă.

Apa rece a mării poate dăuna sistemului reproductiv al femeii?

Un alt risc poate fi contrastul de temperatură (de exemplu cînd intraţi în apă rece de mare) , care nu trebuie să fie mai mare de 7-10°C. Un contrast prea mare poate afecta circulaţia sîngelui în regiunea bazinului mic, care provoacă microbii condiţional patogeni să se mărească în număr şi să provoace infecţii vaginale.

De asemenea, dacă folosiţi tampoane, medicii recomandă să le folosiţi pe un timp scurt (10-15 minute) atît cît să faceţi o baie în mare, iar imediat după ce ieşiţi, să-l înlăturaţi, deoarece tamponul absoarbe atît secreţiile vaginale, cît şi apa din mare.

În cazul în care hotelele pun la dispoziţia clienţilor meniurile all-inclusive, nu trebuie să exagerați cu mîncarea netradiţională sau picantă şi să schimbați complet alimentaţia. Schimbând radical alimentaţia, influenţați inclusiv fonul hormonal genital. Aceste schimbări la rîndul lor pot cauza dezechilibrul menstruaţiei.

Pentru a petrece o vacanţă fără griji, nu uitaţi să includeţi în trusa de frumuseţe:

  1. Absorbantele zilnice
  2. Tampoane
  3. Soluţia intimă antiseptică.

În cazuri excepţionale, puteţi include şi un medicament cu efect antimicotic şi chiar un antibiotic, însă ar trebui să vă consultaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza aceste medicamente.